Cunoscutul scriitor Aurel Antonie, membru al Uniunii Scriitorilor din România a încetat din viață.
„Scriitorul Aurel Antonie, membru al Uniunii Scriitorilor din România, a urcat la Domnul – o pierdere uriașă pentru cultura și spiritualitatea gorjeană!
Condoleanțe familiei și prietenilor”, a transmis Iani Gârbaciu.
Aurel Antonie s-a născut la 20 octombrie 1947 în comuna Castranova, judeţul Dolj. Şcoala primară în Calafat şi Craiova, şcoala generală în Craiova, liceul Nicolae Bălcescu din Craiova, Academia de Studii Economine, Bucureşti, 1971.
A ocupat diferite funcţii economice în Drobeta Turnu Severin, Craiova, Bazinul minier Rovinari, Târgu-Jiu, muncitor necalificat într-o echipă de geologi în Munţii Făgăraş. După 1989, redactor şi redactor şef la diferite publicaţii locale din Târgu-Jiu, director de editură.
Înmormântarea are loc joi, ora 12:00, la Cimitirul Vădeni. Cei care doresc să-și ia rămas bun o pot face la Capela Sf. Nicolae din Târgu Jiu.