LifestyleNews

Fiul adolescent al unui cunoscut afacerist din Târgu-Jiu și-a făcut iubită! Va petrece Revelionul cu ea

Cristina Spătar, una dintre cele mai cunoscute artiste din România, traversează o perioadă plină de împliniri atât pe plan personal, cât și familial.

Vedeta este o mamă mândră pentru cei doi copii ai săi, Aida și Albert, din prima căsătorie cu afaceristul Alin Ionescu din Târgu Jiu, iar recent a făcut o dezvăluire cu tentă mondenă care a atras atenția fanilor: Albert are deja iubită.

Într-un interviu acordat recent, artista, care și-a refăcut viața alături de omul de afaceri Vicențiu Mocanu, cu care s-a căsătorit în urmă cu aproximativ doi ani, a vorbit deschis despre sărbătorile de iarnă și despre modul în care copiii ei cresc și se maturizează. Printre confesiuni, Cristina Spătar a confirmat că fiul său se află într-o relație serioasă.

Mai mult decât atât, artista a dezvăluit că familiile celor doi tineri se cunosc foarte bine, se vizitează reciproc și au o relație apropiată. Albert și iubita lui, Sofi, petrec mult timp împreună, iar părinții fetei l-au integrat deja în activitățile de familie.

Cristina Spătar vorbește cu emoție despre relația fiului ei și nu își ascunde bucuria: „L-am întrebat pe Albert dacă își dorește să facă Revelionul cu iubita și părinții ei, pentru că îi cunosc pe părinții ei, ne-am vizitat. Vin la mine, noi mergem la ei. Și mi-a spus: Da, mami, am să fac acolo. În vară, părinții ei l-au luat la țară și l-au pus să taie lemne, să facă tot felul de activități. Se maturizează”, a povestit artista.

Mai mult, cântăreața a subliniat că o apreciază foarte mult pe iubita fiului ei, pe care o consideră un exemplu pozitiv: „Mă simt foarte fericită că are o fată cuminte, este o elevă de nota 10. Îl inspiră și îl motivează”, a declarat Cristina Spătar, potrivit spynews.ro.

Astfel, în timp ce cariera sa artistică continuă, Cristina Spătar se bucură din plin de rolul de mamă și de pașii importanți pe care copiii ei îi fac spre maturitate, trăind cu emoție și discreție primele povești de dragoste din viața lui Albert.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button