Pedeapsă redusă cu un an pentru asasinul lui Marian Cergă din Stoina, Gorj. Decizie definitivă în cazul crimei șocante
Pedeapsa aplicată lui Gheorghe Preda, bărbatul din comuna gorjeană Stoina care și-a ucis prietenul de pahar și i-a abandonat trupul într-un șanț, a fost redusă de Curtea de Apel Craiova, într-o decizie definitivă pronunțată ieri, 17 iunie 2025.
Inițial condamnat la 14 ani de închisoare pentru omor, Gheorghe Preda (54 de ani) va executa doar 13 ani, după ce judecătorii i-au admis apelul și au aplicat procedura simplificată a recunoașterii vinovăției.
„Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor (…) la 13 ani închisoare, cu executare în regim de detenție”, se arată în decizia Curții de Apel Craiova. Hotărârea este definitivă.
Crima a avut loc la sfârșitul lunii octombrie 2024, în urma unui conflict între Gheorghe Preda și Marian Cergă (38 de ani), ambii cunoscuți în sat pentru consumul excesiv de alcool.
Cearta a izbucnit în curtea agresorului și s-a sfârșit tragic: Preda a intrat în casă, a luat un cuțit și și-a înjunghiat amicul în piept. Trupul neînsuflețit a fost găsit abandonat într-un șanț, la mică distanță de locuință.
Medicii legiști au confirmat că decesul a survenit în urma unei hemoragii interne și externe, cauzate de o „plagă înjunghiată toracică” ce a afectat grav plămânul stâng și artera pulmonară.
Pe 10 martie 2025, Tribunalul Gorj a decis condamnarea lui Preda la 14 ani de închisoare și plata unor daune către familia victimei: 8.000 de lei daune morale și câte 5.000 de lei despăgubiri civile către fratele și cele două surori ale lui Marian Cergă.
Însă apelul ucigașului a fost admis parțial, ceea ce a dus la o reducere a pedepsei cu un an, în ciuda violenței faptei și a impactului devastator asupra familiei victimei.