Implicați într-un accident, o familie de români a lăsat 1.500 de euro pentru o noapte într-un spital de stat din Bulgaria
Vacanță transformată în coșmar pentru o familie de români, după ce a fost implicată într-un accident rutier în Bulgaria. Evenimentul a avut loc în apropierea orașului Burgas, iar cei patru membri ai familiei – doi adulți și doi copii – au ajuns de urgență la spitalul universitar din localitate.
Deși este vorba despre o unitate medicală de stat, costurile internării pentru o singură noapte s-au ridicat la aproximativ 1.500 de euro, sumă ce a șocat familia Melcescu, aflată în Bulgaria pentru participarea copiilor la o competiție de înot.
Tatăl, rănit mai grav în urma impactului, a acuzat lipsa de empatie și condițiile precare din spital: lipsa alimentelor, a apei, a produselor de igienă și un tratament superficial din partea personalului medical. În ciuda rănii suferite – inclusiv fracturi costale – pacientul spune că nu a beneficiat de o investigație amănunțită și că a fost externat rapid.
Familia a primit ulterior sfatul de a solicita rambursarea cheltuielilor de la statul român, însă cazul ridică semne de întrebare privind modul în care pacienții străini sunt tratați în spitalele din Bulgaria, chiar și în regim public. Incidentul subliniază, încă o dată, importanța unei asigurări medicale de călătorie atunci când românii se deplasează în afara țării.