Politică

Parlamentarii PNL și PSD de Gorj, puși la zid. Lider: Nu au rezolvat nimic pentru județ

Deputatul USR, Radu Miruță, îi acuză pe cei 6 parlamentari PNL și PSD de Gorj că nu au făcut nimic pentru județ în ultimul an, de când sunt la guvernare.

Liderul Uniunii Salvați România Gorj a prezentat, joi, într-o conferința de presă, “cartea neagră” a guvernării celor două partide în județ la un an de când se află la guvernare. „Acest mariaj a avut un singur scop: acela de a menține clientela de partid în instituțiile din România, nu pentru a livra ceva pentru oameni”, afirmă Radu Miruță. Prima bilă neagră pentru cei 6 parlamentari liberali și social-democrați de Gorj este dată de deputatul USR pentru faptul că drumul Craiova-Târgu-Jiu a fost scos de pe lista şoselelor exprese și băgat în cea pentru cele transregio. Radu Miruță a acuzat, din nou, PNL și PSD că nu vor să deblocheze Legea nr.197/2021 de reducere cu 13 ani a vârstei de pensionare în minerit și energie. În plus, i-a criticat pentru că au votat legea de închidere a mineritului. Parlamentarul l-a criticat și pe primarul liberal al Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, pe care-l consideră vinovat de faptul că nici până acum nu au fost finalizate lucrările de modernizare a Căii Eroilor. Radu Miruță i-a acuzat și pe șefii județului că au făcut Planul Teritorial pentru Tranziție Justă în” bătaie de joc”. Deputatul susține că a discutat, zilele trecute, la Comisia Europeană și a aflat că demersurile României pentru atragerea banilor din Fondul pentru o Tranziție Justă sunt întârziate.

 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button