Obiceiul colindeților păstrat și la Fărcășești! Localnicii au împânzit, în miez de seară, străzile! FOTO
Mersul în piţărăi sau colindeţi, cum se spune în unele zone ale judeţului Gorj, este o tradiţie veche, care se păstrează încă. Piţărăii la Fărcășești au loc în seara de Ajunul Crăciunului, tot atunci copiii merg cu Steaua, vestind şi zorii anului nou care se apropie.
Sărbătoarea Crăciunului este precedată în ziua de Ajun, în mai toate satele Gorjului, de obiceiul umblatului în piţărăi sau colindeţi. La Fărcășești, de exemplu, toţi gospodarii ies la poartă cu un coş plin de colaci, mere sau eugenii pentru a le împărţi celor plecaţi în piţărăi. În unele sate tinerii şi copiii se strâng în seara de Ajun în capul satului, şi apoi trec din poartă în poartă, pentru a lua colaci sau ce alte bunătăţi împart sătenii.
În alte sate, plecatul în colindeţi are loc în dimineaţa de Ajun. Pentru că afară este frig, gospodarii le dau tinerilor ieşiţi în piţărăi şi câte un pahar de vin sau ţuică fiartă.