O tânără de 29 de ani, din Frătești, reținută pentru proxenetism. Ce au găsit anchetatorii în urma perchezițiilor
La data de 8 august a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, au pus în executare, în municipiul Giurgiu, două mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar de proxenetism.
În fapt, o tânără, de 29 de ani, din comuna Frătești, județul Giurgiu, este cercetată că, în perioada august 2022 – prezent, ar fi înlesnit în mod repetat practicarea prostituției în municipiul Giurgiu, de către mai multe fete, obținând astfel foloase patrimoniale în mod injust.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperiți și ridicați 7.900 de euro, despre care
există suspiciunea că ar reprezenta bani falși și mai multe sisteme informatice. La aceeași dată, pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, tânăra în cauză a fost reținută, pentru 24 de ore.
Astăzi, 9 august, aceasta va fi prezentată unității de parchet competente, cu propuneri
procedurale. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al polițiștilor din cadrul Direcției
Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și de sprijinul jandarmilor Inspectoratului
de Jandarmi Județean Giurgiu.
Video – https://youtu.be/Z7nUD6n7epE