News

Bărbat din Târgu-Cărbunești, condamnat după ce a tăiat 7 arbori din padurea lui

Un bărbat din Târgu Cărbunești a fost condamnat la 8 luni de închisoare, cu amânarea executării pedepsei, după ce a tăiat ilegal șapte arbori nemarcați din pădurea aflată în proprietatea sa.

Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești și poate fi contestată, nefiind definitivă.

Fapta a avut loc în noiembrie 2021, în pădurea din satul Pojogeni. Poliția a fost sesizată printr-un apel anonim, iar în urma verificărilor s-a constatat că bărbatul tăiase arborii de esență cer fără autorizație silvică.

Acesta a declarat că intenționa să-i folosească pentru uz propriu și că nu solicitase marcarea acestora întrucât nu avea contract de pază cu Ocolul Silvic.

Prejudiciul a fost estimat la 3.345 de lei. Instanța a ținut cont de faptul că prejudiciul a fost recuperat integral, că Ocolul Silvic nu s-a constituit parte civilă, iar inculpatul a cooperat cu ancheta și și-a recunoscut fapta.

Astfel, pedeapsa aplicată este cu amânarea executării, pe un termen de supraveghere de doi ani.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button