Acuză lipsă de respect față de mineri. Fost supraveghetor al CE Oltenia: Au fost îmbrăcați la costum și pantofi de lac
Social-democratul Gabriel Giorgi îi acuză pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, și pe managerul CE Oltenia, Daniel Burlan, de lipsă de respect față de angajații companiei.
Fostul supraveghetor al Complexului Energetic Oltenia, Gabriel Giorgi, este convins că Virgil Popescu și Daniel Burlan nu pot ajuta prea mult compania energetică de la Târgu-Jiu, din moment ce ministrul Energiei nu a fost dus să discute cu minerii în cariere să vadă și condițiile de lucru, vineri, când a venit în vizită la Gorj. Gabriel Giorgi îl critică pe ministrul Energiei și pentru că a spus că fosta conducere a Complexului Energetic Oltenia a raportat un profit “din pix” în 2017. Social-democratul acuză că Virgil Popescu a dat dovadă de iresponsabilitate. “A spus că, în 2017, profitul a fost făcut din pix. Ar trebui ca organele abilitate să facă imediat un control la CE Oltenia să verifice dacă declarația este sau nu adevărată. Eu sunt convins că nu este adevărată, pentru că știu ce s-a întâmplat în 2017. A dat dovadă de iresponsabilitate, făcând o astfel de declarație. Nu ai voie să faci astfel de declarații, mai ales când ocupi o funcție de ministru. Trebuie să vii cu dovezi clare”, afirmă fostul supraveghetor. Gabriel Giorgi continuă să-l acuze pe Daniel Burlan de management defectuos. Fostul supraveghetor al CE Oltenia spune că, în perioada următoare, va face noi dezvăluiri despre neregulile care se petrec în companie.