1.300 de lei în plus pentru pensionari, din martie 2026!

Vești bune pentru pensionari. Deși pensiile nu au fost indexate cu inflația, o parte dintre seniorii din România vor primi un sprijin financiar suplimentar. Casa Națională de Pensii anunță că, din martie 2026, anumite categorii de pensionari vor beneficia de 1.300 de lei în plus.
Suma este acordată în cadrul unui program care include bilete de tratament balnear, destinate îmbunătățirii stării de sănătate a beneficiarilor, potrivit click.ro.
Beneficiul va fi acordat începând cu luna martie 2026, odată cu lansarea programului de bilete de tratament balnear pentru pensionari. Reprezentanții Casei Naționale de Pensii precizează că detaliile complete privind distribuirea biletelor vor fi anunțate la începutul lunii februarie, perioadă în care se finalizează și contractele necesare. Între timp, casele de pensii din întreaga țară au început să primească cereri din partea pensionarilor. În unele județe, acestea sunt deja înregistrate, iar în altele vor fi acceptate din primele zile ale lunii februarie. Cererile trebuie depuse cu cel puțin 30 de zile înainte de luna în care se solicită biletul, ceea ce face ca primele plecări în stațiuni să aibă loc în martie.




