Societate

O familie cu doi copii din Motru a rămas fără casă în urma unui incendiu!

Casa unei familii cu doi copii din Motru a ars aproape în totalitate, iar familia a rămas fără agoniseala de o viață și fata acoperiș deasupra capului, înainte de sărbătorile de iarnă. Tragedia a înduioșat comunitatea și biserica iar pentru tânăra familie se face un apel public pentru o colectă, acum in pragul Crăciunului.
„Suntem datori înaintea Domnului să-i ajutăm, fiecare după putere! Casa a ars în proporție de peste 90 %, din păcate. Slavă Domnului că nu s-a lăsat cu pierderi de vieți ! Îngerul păzitor i-a dat un semn lui Alexandru și așa s-a evitat o tragedie și mai mare…
Peste noapte, o familie cu 2 copii minori, a rămas fără casă și fără agoniseală. Dacă noi privim în sus și vedem tavanul camerei, la ei se vede numai cerul.Să punem mână de la mână, să nu fim nepăsători – mai ales că nu știm cine va urma. Toți avem nevoie unii de alții, și la mântuire, dar și la cele ale lumii de aici. Materiale de construcție, un braț priceput sau un bănuț – așa putem veni în sprijinul lor”, a transmis unul dintre enoriașii Bisericii Ploștina.
Cei care vor să sprijine aceasta familie și dacă facă un gest creștinesc de Crăciun pot face o donație, cât de mică, în contul de mai jos.

Nume titular: Dudau Sandu
Cont: RO38 BRDE 200S V476 4147 2000
Moneda: RON

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button