News

O fabrică de lângă Gorj, construită de la zero, premiată de japonezi

O fabrică din Craiova construită de la zero a fost premiată de japonezi pentru modul de producție. Fabrica ETi din Bănie, prima investiție internațională a companiei turce ETi și cea mai mare investiție greenfield din sectorul dulciurilor din ultimul deceniu, a fost premiată de Japan Institute of Plant Maintenance (JIPM) cu premiul „TPM Excellence Award Level 1“, o distincție acordată având în vedere criterii de management construite pe filosofia japoneză de îmbunătățire continuă a muncii și producției.

TPM – Productive Management este un sistem de management japonez construit pe filosofia îmbunătățirii continue (Kaizen) și a învățării, implicând toți angajații cu scopul de a obține zero defecțiuni, zero defecte și zero accidente de muncă.

JIPM certifică practicile companiilor prin audituri globale și oferă certificările TPM printr-un proces structurat de evaluare în cinci niveluri, fiecare nivel durând aproximativ trei ani. Companiile care îndeplinesc criteriile stricte prin audituri de șase luni avansează pas cu pas, până ating cel mai înalt nivel — World-Class Manufacturing (WCM).

„Pentru ETi, faptul că suntem prima companie din lume din domeniul panificației și ciocolatei care primește această distincție este o sursă de fericire și mândrie de nedescris. În spatele acestei realizări se află nu doar dedicarea și perseverența noastră neclintită de-a lungul anilor, ci și angajamentul angajaților noștri, care au îmbrățișat acest sistem ca pe un mod de lucru și l-au integrat în cultura noastră organizațională.

Aș dori să le adresez mulțumiri sincere membrilor Consiliului de Administrație ETi, Ahmet Görgülü și Hakan Polatoğlu, care au jucat un rol esențial în implementarea cu succes a TPM în toate fabricile ETi, colegilor noștri, partenerilor de afaceri și tuturor celor care ne-au fost alături în această călătorie începută în 2003“, a declarat CEO-ul Global ETi, Stephane Batoux.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button