NewsȘtiri

O cunoscută cântăreață din Târgu Jiu: „ACUM, e rândul LOR SĂ PLĂTEASCĂ”

În ultimul an interpreta de muzică populară din Târgu Jiu, Niculina Stoican, a fost implicată în mai multe  scandaluri. Ultimul a avut loc în urmă cu puțin timp după replicile acide dintre ea și Constantin Enceanu, artista a susținut că a fost calomniată de un alt coleg de breaslă, pe un subiect despre care interpreta spune că nu are vreo legătură.
Ultima postare a artistei i-a pus pe gânduri pe internauți după ce cântăreața a transmis un mesaj dur:
„M-am lăudat cu oameni care nu s-au lăudat cu mine, le-am făcut bucurii, uitând ca si eu am nevoie să mă bucur, i-am alinat chiar dacă eu aveam nevoie de alinare, i-am pus pe un piedestal și au crezut că li se cuvine, pentru că mereu am evitat să le arăt că locul pe care îl ocupau în viața mea, era dat de mine!
Am plătit prețul naivității mele, ACUM, e rândul LOR SĂ PLĂTEASCĂ”, a scris Niculina stoican pe Facebook.
Mesajul Niculinei Stoican i-a făcut pe internauți și chiar pe unii colegi de breaslă să vină cu sfaturi pentru artistă.
„Nu știu la cine te referi in postare, dar citind-o am fost tentată să îți scriu… Si eu am simtit mult timp asta, însă am ajuns in punctul în care am înțeles că nici nu trebuie să îmi mai pese de oamenii neimportanți. Indiferența e cea mai bună alegere. Dacă ai făcut bine oamenilor, fii sigură că Dumnezeu te va răsplăti. Nu de la oameni trebuie să aștepți recunoștință că vei fi dezamăgită”, a transmis  solista Silvia Rîciu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button