Mira, cântăreața originară din Târgu Jiu, acum stabilită în București, și partenerul ei, Levi Elekes, sunt pregătiți să înceapă o nouă etapă în viață. În mai puțin de o lună, cei doi se vor muta într-o locuință spectaculoasă, amenajată cu ajutorul unei echipe de design interior.
Artista și-a împărtășit entuziasmul cu fanii săi, publicând imagini și detalii despre noua casă pe rețelele de socializare. Casa este decorată într-un stil modern și natural, cu mult lemn și culori deschise, pentru a crea o atmosferă caldă și luminoasă.
„Urmează să ne mutăm în mai puțin de o lună. Sunt atât de entuziasmată să vă arăt ce am realizat împreună cu echipa. Am ales lemn și culori naturale pentru living, iar ferestrele mari aduc multă lumină, ceea ce îmi doream foarte mult”, a spus Mira.
Bucătăria păstrează un aer elegant, cu mobilă neagră – o alegere pe care artista o consideră practică și ușor de întreținut. Dormitorul, decorat cu rafinament, include un pat matrimonial și un dressing, pe care Mira îl numește „colțul meu de joacă”.