Politică

Nu exclude ca și alegerile din 4 mai să fie anulate

Ion Fugaru, fostul viceprimar al orașului Târgu-Cărbunești, nu exclude ca și alegerile prezidențiale din 4 mai să fie anulate.

Scenariul anulării alegerilor prezidențiale din 4 mai s-ar fi discutat în spatele ușilor închise. Potrivit lui Fugaru, ar urma să fie pus în aplicare în cazul în care se va constata că există riscul să nu acceadă în turul doi al prezidențialelor candidatul coaliției, Crin Antonescu. Fostul viceprimar al orașului Târgu-Cărbunești susține că ar exista un scandal în interiorul alianței PSD-PNL între două grupări pro-Antonescu, respectiv pro-Bolojan.

“În momentul în care Crin Antonescu va sta sub ceilalți candidați și vor constata că nu pot să-l ridice e posibil să asistăm la anularea alegerilor. S-ar putea să avem surpriza reluării turului 2. (…) Veți vedea conflictul care va izbucni între Marcel Ciolacu și Bolojan. Bolojan este pe aripa Macron, cu Nicușor Dan, dar noi trebuie să ne apropiem de americani. Ciolacu, ca să îndepărteze aripa lui Bolojan, s-ar putea ajunge la anularea alegerilor. (…) PSD-ul și Ciolacu vor crește în ochii românilor în momentul în care va da drumul la turul 2, pentru că, dacă ați observat, în ultima declarație a lui Ciolacu, dă vina pe Iohannis. Și o să vedem că s-ar putea să se întâmple în această săptămână să-l vedem pe domnul Ciolacu să iasă public să spună: “Domnul Bolojan, românii vor să știe motivul pentru care au fost anulate alegerile”. (…) Și eu am fost reținut și m-au ținut cu titulatura de inculpat 4 ani și după 4 ani au zis că fapta nu există. Să vedeți ce urmează, îndepărtarea lui Bolojan, și vin peneliștii și îl pun pe domnul Crin Antonescu președinte la PNL”, a precizat Ion Fugaru.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button