EvenimentȘtiri

Fost deputat din Târgu Jiu trimis în judecată pentru purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice

Fostul deputat Dan Vîlceanu a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru ultraj, purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice, după ce anul trecut l-a bătut în parlament pe deputatul PNL Florin Roman. 

„ În continuarea comunicatului de presă din data de 2 iulie 2024, informăm că procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus trimiterea în judecată a unui fost deputat pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Din probatoriul administrat a reieșit că, pe 21 mai 2024, ora 11:15, în timp ce se afla în plenul Camerei Deputaților, în Palatul Parlamentului, inculpatul a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate, deputat în Parlamentul României, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice funcției publice dată de mandatului constituțional de deputat al României. Prin actele de violență inculpatul a provocat persoanei vătămate leziuni traumatice, prin lovire cu corp dur și zgâriere, necesitând pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Totodată, inculpatul,aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice funcției de deputat în Parlamentul României, a adresat expresii jignitoare persoanei vătămate, faptele sale având drept consecință tulburarea ordinii și liniștii publice.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 96/2006, deputații beneficiază de protecția autorității pe durata exercitării mandatului de parlamentar, fiind purtători ai autorități publice de stat.

Menționăm că inculpatul beneficiază de imunitate parlamentară pentru opinii politice, aspect reglementat de dispozițiile art. 20 – 22 din Legea nr. 96/2006 și art. 72 din Constituție. Deputații și senatorii pot fi însă urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, conform art. 23 din Legea nr. 96/2006, dar nu pot fi percheziționați, reținuți ori arestați preventiv sau la domiciliu fără încuviințarea Camerei din care fac parte și fără a se proceda la ascultarea lor.

Rechizitoriul a fost trimis Înaltei Curți de Casație și Justiție, competentă să judece cauza.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăţie”, a transmis Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button