Noua lege a pensiilor ar putea afecta angajații CE Oltenia. Deputat: Ar fi un genocid pentru Gorj
Deputatul USR Radu Miruță, consideră că dacă ar dispărea condițiile speciale pentru minerii și energeticienii din CE Oltenia din noua lege a pensiilor ar însemna un genocid pentru Gorj.
Radu Miruță vrea să vadă exact cum vor elabora guvernanții noua lege a pensiilor. În presa centrală, au apărut câteva date potrivit cărora minerii și energeticienii din Complexul Energetic Oltenia ar urma să piardă condițiile speciale, ceea ce înseamnă că nu s-ar mai putea pensiona mai devreme cu 13 ani. Deputatul USR consideră asta ar însemna un genocid pentru județul Gorj. “Nici prin gând nu mi-ar trece să fie informația asta adevărată. De când am văzut și eu aceste speculații, așa le consider deocamdată, am întrebat și eu la guvern și aseară nu plecase de la guvern nicio formă a legii. Eu pot să comentez și să reacționez extrem de vehement, dacă, Doamne ferește, va fi cazul, atunci când vom vedea scris negru pe alb. În acest moment, oficial guvernul nu a trimis în parlament vreo formă a legii pe care s-o putem comenta. Că e o fi ceva de culise că așa se va întâmpla să fie, oamenii văzând deja draftul, e posibil. Ar fi un genocid pentru județul Gorj și ar trebui niște reacții din astea vehemente. Adică, după ce acești oameni au început să primească aceste drepturi împotriva voinței majorității PSD, PNL și cu ajutorul instanțelor de judecată, acum să modifice și să scoată acestea din lege, ar fi o chestiune fantastic de dăunătoare pentru județ, dare u încă sper că sunt doar discuții deocamdată. Nu-mi doresc să fie o situație adevărată și nu am informații cum că oficial ar fi așa. Am văzut lista cu categoriile profesionale care vor beneficia de aceste condiții speciale. Sunt două variante. Fie va fi forma finală, fie lista asta a fost scursă în presă pentru a se vedea diverse reacții. Ceea ce produce cu adevărat efecte este forma pe care guvernul o va imprima pe documentul pe care-l va trimite spre parlament. Grav nu e numai că va fi mărită vârsta de pensionare, ci vor fi scose și beneficiile condițiilor speciale, care sunt mai multe, nu este doar reducerea vârstei de pensionare”, a conchis liderul USR.