Societate

Noile investiții de la CE Oltenia, întârziate. Ce solicită șeful CJ Gorj conducerii companiei

Noile investiții prevăzute în planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia, în parcuri fotovoltaice și grupuri pe gaze, sunt întârziate cu cel puțin doi ani.

Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, consideră că șefii Complexului Energetic Oltenia ar trebui să solicite forurilor europene decalarea cu cel puțin doi an a termenelor de închidere a capacităților pe cărbune.

Șeful județului solicită conducerii CEO să comunice public stadiul noilor investiții.

“Așteptările mele în ceea ce privește partea de conducere a CEO este să ne comunice public stadiul investițiilor pe care s-au angajat prin planul de restructurare că le vor face concomitent cu închiderea grupurilor energetice pe cărbune. Am văzut un sumar al planului de restructurare. Noi trebuia deja să avem contractele de lucrări semnate atât pe partea de fotovoltaic, cât și contractele pentru construcția grupurilor pe gaz. Să nu mai vorbim despre faptul că avem anumite SPV-uri în zona Turceniului atât pe partea de gaz, cât și pe partea de energie fotovoltaică nesemnate. Eu nu am auzit, în ultimul timp, o comunicare publică în care să se spună că operatorul economic, Tinmar, în speță, pentru că a fost declarat câștigător, a făcut aceste SPV-uri.

Din punctul meu de vedere, ar trebui cerut Comisiei Europene decalarea termenelor de închidere a grupurilor energetice. Am înțeles că s-ar lucra la un asemenea document. Comisia trebuie să spună clar dacă CEO este vinovat sau nu de această întârziere. Elementele birocratice, elementele de respectare a unor prevederi legale în ceea ce privește constituirea SPV-urilor, partea de proceduri de achiziție publică pentru construcția centralelor pe gaz, cât și partea de parcuri fotovoltaice a fost întârziată. Oamenii știu, în acest moment, că termenul de 2026 trebuie respectat. Compania trebuie să explice. (…) Ar trebui să ceară decalarea termenelor cu cel puțin 2 ani de zile astfel încât oamenii să știe ce au de făcut, dacă să își caute sau nu locuri de muncă pentru viitor”, a conchis Cosmin Popescu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button