Noi tensiuni între lideri la Termocentrala Rovinari.” Sunt dispus să le întind o mână de ajutor”
Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, a acuzat că liderul SMEO, Jan Popescu, încearcă prin diverse mijloace să distrugă organizația sindicală condusă de Constantin Mitrescu.
Președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, Jan Popescu, a reacționat la acuzațiile lui Manu Tomescu. Liderul SMEO afirmă că, în urmă cu câțiva ani, le-a propus liderilor Energia Rovinari să facă împreună un singur sindicat, nou, în cadrul Termocentralei Rovinari, însă aceștia au refuzat.
Jan Popescu susține că ar fi dispus în continuare la discuții pe această temă, cu condiția să se respecte paritatea privind numărul de membri.
“Nu știu despre ce vorbește colegul Manu Tomescu privitor la distrugerea Sindicatului Energia Rovinari, pentru că eu, de vreo 3, 4 ani, la toate discuțiile pe care le port în instalație, chiar cu liderii lor de grupă sindicală și colegii mei, la fel, le-am transmis “Hai, să ne unim într-un nou sindicat, facem un nou sindicat și spun “Nu, veniți voi la noi, că noi suntem sindicatul vechi”. Le-am spus că ce a fost acum 50 de ani nu mai este astăzi, facem un nou sindicat, norma de reprezentare de acum câțiva ani era de 1,5 la 1 pentru noi, pentru că noi avea situația. Eu am situația asta zi de zi, pe mine nu mă poate păcăli nimeni. Facem un sindicat, facem alegeri, candidează lumea, dar până facem alegerile stabilim regula asta, cum se face peste tot, facem o fuziune prin absorbție, noi suntem mai mulți. Vă dau cuvântul meu de onoare că și astăzi sunt dispus să le întind o mână de ajutor. Colegii mei din termocentrala Rovinari nu sunt reprezentați, eu, Jan Popescu, le întind aceeași mână de ajutor pe care le-am întins-o și acum 4 ani, cu o singură diferență, pentru că trebuie să o spun. Dacă acum 3 ani era paritatea 1,5 la 1, acum e aproape 2,5 la 1. Suntem majoritari în 18 grupe sindicale din 21. Asta este situația pe care o avem, astăzi, în termocentrală. Le întind o mână de ajutor colegilor mei din termocentrala Rovinari, fără niciun fel de problemă, șterg tot ce au spus despre mine, nu țin ură, dușmănie, vor să vină lângă noi, îi primim cu cel mai mare drag, găsim soluții pentru toată lumea”, a precizat liderul SMEO.