Societate

Noi secții din cadrul SJU Târgu-Jiu, modernizate cu bani de la CJ

Mai multe secții din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu sunt în curs sau vor intra în proces de modernizare.

Consiliului Județean Gorj a alocat, și în acest an, fonduri pentru modernizarea secțiilor din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu. În maximum o lună, se va face recepția lucrărilor la Secția de Chirurgie din locația de pe strada Tudor Vladimirescu. În plus, urmează să fie recepționate și cele de la blocul operator al Secției de Obstetrică Ginecologie. Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, anunță că va fi scoasă la licitație și modernizarea Secției de Terapie Intensivă din locația Tudor Vladimirescu.

“Mergem pe investițiile din buget propriu și, în maxim o lună de zile, finalizăm lucrările de modernizare, reabilitare a unei secții de chirurgie din locația Tudor Vladimirescu și, de asemenea, imediat după aceea vom trece la reabilitarea, modernizarea celei de-a doua secții. Am mers pe cele două etape, pentru că trebuie să organizăm și activitatea. Cu siguranță, anul acesta, cele 2 secții de chirurgie, din buget propriu o să fie realizate. Pentru locația din strada Progresului suntem în procedură de finalizare, spun eu, pe ultima sută de metri, în ceea ce privește reabilitarea blocului operator al secției de Obstetrică-Ginecologie, scările interioare și de asemenea în cel mult o lună de zile o să demarăm procedura de achiziție pentru modernizarea Secției de Terapie Intensivă din locația Tudor Vladimirescu, pentru că în paralel se lucrează la partea de instalații electrice pe un proiect european. Totul se va face din bugetul propriu al județului Gorj. De asemenea, continuăm și o serie de dotări cerute de fiecare secție, în limita bugetului, și așteptăm și deschiderea altor acte de finanțare din proiecte europene”, anunță șeful CJ Gorj.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button