Tragedie pe Autostrada A1: doi îndrăgostiți îmbrățișați și-au găsit sfârșitul sub roțile unui TIR. Aveau doar 14 și 15 ani

O dramă cutremurătoare s-a petrecut marți, pe Autostrada A1 București–Pitești, la kilometrul 41, în apropierea localității Vânătorii Mici. Doi adolescenți, o fată de 14 ani și un băiat de 15 ani, și-au pierdut viața după ce s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aflat în mers.
Potrivit România TV, cei doi tineri erau îndrăgostiți, însă familiile lor nu erau de acord cu relația. Gestul lor disperat a fost pus pe seama acestei presiuni. Giorgiana, adolescenta de 14 ani, i-ar fi spus tatălui în dimineața tragediei că „îl iubește foarte mult”, ultimele cuvinte înainte de a-și încheia socotelile cu viața alături de băiatul pe care îl iubea.
Martorii spun că cei doi s-au îmbrățișat și s-au aruncat direct în fața mastodontului. Șoferul TIR-ului, șocat de cele întâmplate, le-a declarat polițiștilor că nu a mai putut evita impactul. Testat cu aparatul etilotest, acesta nu consumase alcool.
În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, două ambulanțe SAJ, un elicopter SMURD și poliția. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru cei doi adolescenți, leziunile suferite fiind incompatibile cu viața.
Accidentul a dus la restricționarea temporară a circulației pe sensul spre Pitești, unde s-au format coloane de mașini. Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările tragediei care a șocat întreaga comunitate.





