Societate

Nemulțumiri în minerit. “Noi trăim din ce producem, nu avem nicio legătură cu instituțiile bugetare”

Minerii din cadrul Complexului Energetic Oltenia sunt în continuare nemulțumiți de faptul că ordonanța trenuleț le afectează veniturile.

Complexul Energetic Oltenia fusese exceptat printr-un memorandum, la finalul anului 2024, de la la măsurile de austeritate. Numai că ordonanța trenuleț, emisă de guvern, la începutul lui 2025, a anulat memorandumul. În aceste condiții, valoarea voucherului de vacanță pe care-l primeau minerii și energeticienii a fost redusă de la 3000 de lei la 1600 de lei, din care jumătate trebuie suportată de angajat. În plus, salariații cu lefuri mai mari de 8000 de lei nu vor mai primi tichet de vacanță. Fostul lider sindical de la Cariera Roșia, Mircea Gherendi, afirmă că minerii și energeticienii trăiesc din producerea de energie, de aceea nu trebuie să le fie reduse veniturile.

“Sperăm ca partenerii sindicali să ajungă la un consens și să nu ne pierdem din drepturi, pentru că noi nu suntem primării, nu suntem prefecturi, nu luăm bani de la buget. De ce să ne pierdem niște drepturi pe care ni le-am câștigat? Program de austeritate înseamnă să reduci cheltuielile bugetare. De ce ne amestecă pe noi în astfel de ecuații habar n-am, noi nu avem nici cea mai mică legătură cu execuții bugetare. Până se definitivează lucrurile clar, nu putem să spunem nimic, dar, în principiu, noi, ca și companie energetică producătoare, adică ne producem singuri bani și trăim direct din ceea ce producem, nu trebuie să avem nicio legătură cu instituțiile bugetare. În această ordine de idei, noi nu trebuie niciodată să ne pierdem niciun drept, pentru că nu trebuie să intrăm în niciun program de austeritate, nu cerem bani de la stat, nu am cerut niciodată. Din moment ce magistrații, atunci când li s-au tăiat pensiile speciale, au invocat că un drept odată obținut nu se poate pierde, atunci, în egală măsură, nici noi, ceilalți nu trebuie să ne pierdem drepturile. Adică, pentru ei să se respecte Constituția, pentru noi, nu”, spune Mircea Gherendi.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button