Nebunie pe șosea! Prins cu 200 km/h, un puști de 20 de ani rămâne pieton și cu buzunarul gol!
Un tânăr de doar 20 de ani s-a ales cu permisul suspendat pentru 120 de zile şi cu o amendă de peste 4.000 de lei, după ce a fost surprins circulând pe un drum judeţean cu aproape 200 km/h, au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Potrivit acestora, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei municipiului Rădăuţi a surprins, vineri seară, un autoturism ce rula pe drumul judeţean DJ 178C, în afara localităţii Frătăuţii Vechi cu viteza de 196 km/h, depăşind astfel cu 106 km/h, limita maximă de viteză admisă pe acel sector de drum.
‘După oprirea autoturismului înregistrat cu aparatul radar, poliţiştii au stabilit că la volan se afla un tânăr de doar 20 de ani din satul Măneuţi, comuna Frătăuţii Vechi’, au precizat oficialii IPJ.
Pentru nerespectarea regimului legal de viteză, poliţiştii au sancţionat şoferul cu amendă în valoare de 4.050 lei şi au dispus totodată faţă de şofer suspendarea dreptului de a conduce vehicule pentru 120 de zile.