Motivul pentru care vor să trimită minerii în fără plată. Lider: Înseamnă că s-au făcut angajări
Vicepreşedintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, crede că administrația Complexului Energetic Oltenia a făcut angajări după semnarea noului contract colectiv de muncă.
greva
Informații privind trimiterea minerilor și energeticienilor din CE Oltenia în 15 zile de fără plată au început să circule în ultimele zile. Administrația CEO nu le-a confirmat, dar nici nu le-a infirmat.
Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, crede s-au făcut angajări după semnarea noului contract colectiv de muncă, de aceea conducerea compania se gândește la măsura trimiterii angajaților în fără plată.
“Încă o întrebare pe care mi-o pun. Înseamnă că după ce s-a încheiat contractul colectiv de muncă s-au făcut angajări, pentru că, altfel, nu pot să-mi explic de ce, astăzi, se iese în față prin intermediul diverșilor purtători de cuvânt, pentru că administraţia nu are curaj să-și asume în mod evident acest lucru, lansează faptul că trebuie să muncim fără salariu că, altfel, nu putem să-i ținem pe cei 1800, lucru anormal. Înseamnă că s-au făcut angajări după încheierea noului contract și, astăzi, suntem mai mulți în complex, față de cât s-a bugetat pentru anul 2024. Din punctul meu de vedere, se ascund anumite lucruri, atât timp cât nu se iese într-un mod clar și transparent să se transmită ce se întâmplă în companie și doar se trece la măsuri.
Pur și simplu, am fost luați prin surprindere. Gândiți-vă că numai câteva săptămâni trecuseră de când purtătorii de cuvânt ai administrației ieșeau și spuneau că sunt mulțumiți că s-a negociat contractul colectiv de muncă, că să stea oamenii liniștiți, că s-a bugetat pentru toți, că nu este nicio problemă nici de restructurări și vor fi creșteri salariale, ne pomenim cu niște măsuri și zvonuri, pur și simplu, catastrofale în ceea ce ne privește pe noi. Eu reamintesc faptul că noi, salariații din producție, pe aceste negocieri s-a pierdut sporul de tură, sporul de vechime, o mulțime de sporuri. Chiar dacă ei vin și spun că le-au băgat în salarii, acestea, pur și simplu, nu se vor mai simți”, a precizat Manu Tomescu.