Politică

Modificarea Legii pensiilor, blocată? Ce-l întreabă Miruță pe Weber

Președintele USR Gorj, deputatul Radu Miruță, acuză că PSD a blocat, la Camera Deputaților, proiectul de modificare a Legii pensiilor, care a trecut de votul Senatului.

Radu Miruță susține că USR a propus ca proiectul de modificare a Legii pensiilor, care recunoaște, din nou, condițiile grele de muncă, să fie dezbătut în procedură de urgență.

Deputatul Uniunii Salvați România acuză, însă, că PSD s-a opus, în sensul că s-a decis ca actul normativ să treacă prin 10 comisii, 6 de aviz și 4 raportoare.

„Ieri, a fost prima zi în care proiectul care corectează legea pensiilor a ajuns la Camera Deputaților, unde noi am propus alocarea unui regim de urgență, astfel încât să treacă în 3-4 zile. S-a supus la vot, PSD s-a opus procedurii de urgență, după care, noi am propus alocarea către un număr mai mic de comisii astfel încât, dacă tot nu e procedură de urgență, să treacă mai repede prin comisii pentru a fi supus la vot. PSD a decis alocarea acestui proiect către 10 comisii, dintre care 4 de raport. Imaginaţi-vă că, trecând prin 4 comisii de raport, sunt șanse extraordinar de mari să fie variante diferite care duc la situația ca să se reîntâlnească comisiile pentru a avea un raport comun. Este o dovadă extraordinar de clară că PSD încearcă să lungească această nedreptate. Eu îl întreb pe domnul Weber, de data aceasta, cum poate să fie într-un partid care nenorocește un procent foarte mare de oameni din județul Gorj care l-au trimis pe el acolo? Care este explicația rezonabilă pe care un lider PSD poate s-o dea oamenilor din județul care i-au dat lui salariu și funcție. Vedem cum parlamentari ai PSD votează ca rezolvarea unei probleme extrem de evidente pentru gorjenii din energie, din minerit, din petrol, din gaze, angajații ai Uzinei de Armament de la Sadu, cei care au lucrat la fabricile acestea pe care tot ei le-au închis în Gorj, de ciment, de sticlă, le-au luat acestor oameni banii și refuză cu agresivitate să accepte un proiect care să rezolve această nedreptate. E o mizerie fantastică și, dincolo de perioada asta electorală, nu este acceptabil ca Gorjul să trimită acolo niște reprezentanți care să lupte împotriva Gorjului”, a precizat parlamentarul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button