News
Miting de solidaritate pentru bolnavii de cancer, pe 2 februarie, la Târgu-Jiu

Asociația Bolnavilor de Cancer Gorj organizează pe 2 februarie 2025, între orele 12:00 și 14:00, un miting de solidaritate în fața Prefecturii Târgu-Jiu, dedicat Zilei Mondiale a Luptei Împotriva Cancerului, celebrată pe 4 februarie.
Evenimentul își propune să atragă atenția asupra nevoilor urgente ale bolnavilor oncologici din județul Gorj și să promoveze o mai mare susținere pentru aceștia. Organizatorii invită toți cetățenii să se alăture manifestației și să arate că solidaritatea contează în lupta împotriva acestei boli nemiloase.
Aceștia își doresc să atragă atenția autorităților asupra necesității tratamentelor moderne, în condiții demne și spații conforme standardelor europene. „Împreună putem să facem diferența. Vrem să arătăm că nimeni nu trebuie să lupte singur”, este mesajul transmis de organizatori.