Pensionarii agricultori din Gorj primesc printre cele mai mari indemnizații din țară
Numărul pensionarilor care beneficiază de indemnizație socială a crescut în luna aprilie 2025, ajungând la 914.741 de persoane la nivel național, potrivit datelor furnizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).
Dintre aceștia, 86.383 provin din fostul sistem de pensii al agricultorilor, iar județul Gorj se situează pe locul trei în țară în ceea ce privește valoarea medie a indemnizației pentru această categorie – 442 de lei lunar.
În ceea ce privește pensionarii din sistemul public, media națională a indemnizației sociale a fost de 531 de lei, cele mai mari valori înregistrându-se în județele Maramureș, Hunedoara și Bistrița-Năsăud.
De remarcat că Gorjul, deși nu se află printre județele cu cei mai mulți beneficiari, se evidențiază prin sprijinul mai consistent acordat agricultorilor pensionari, față de media națională de 341 de lei.
Această indemnizație socială, reglementată prin Legea nr. 196/2009, se acordă pensionarilor ale căror venituri lunare se situează sub plafonul de 1.281 de lei, diferența fiind suportată din bugetul de stat.