News
Ministrul Familiei s-a răsturnat cu mașina pe DN7
Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a fost implicată marţi într-un grav accident de circulaţie, în urma căruia a fost rănită, astfel încât a fost nevoie să fie transportată de urgenţă la spital.
Din primele informaţii, maşina cu care se deplasa Natalia Intotero nu era condusă de ministrul familiei, ci de unul dintre agenţii SPP care îi sunt desemnaţi.
Accidentul a avut loc pe DN7, în dreptul comunei Racoviţa, judeţul Vâlcea. Premierul Marcel Ciolacu a fost informat cu privire la incident şi s-a luat deja legătura cu conducerea spitalului unde Natalia Intotero a fost transportată. În acest moment starea de sănătate a ministrului Familiei este evaluată, urmând ca autorităţile să revină cu detalii, atunci când acestea vor fi disponibile.