News

Ministrul Energiei a dispus mobilizare generală

Dispecerul Energetic Naţional, împreună cu operatorii de transport şi distribuţie, s-au mobilizat exemplar pentru a face faţă situaţiilor care vor apărea pe parcursul acestor zile, în contextul condiţiilor meteorologice deosebite, a anunţat duminică ministrul Energiei, Sebastian Burduja, printr-o postare pe pagina sa de Facebook.

„Am încheiat o nouă reuniune a Comandamentului energetic, convocat pentru pregătirea sistemului energetic naţional în contextul condiţiilor meteorologice deosebite anunţate. Apreciez faptul că Dispecerul Energetic Naţional, împreună cu operatorii de transport şi distribuţie, s-au mobilizat exemplar pentru a face faţă situaţiilor care vor apărea pe parcursul acestor zile. Operatorii de distribuţie au echipe suplimentare de intervenţie, stocuri de materiale pregătite (inclusivi stâlpi pentru eventuale înlocuiri), operatori adiţionali de call center – totul pentru a putea răspunde cat mai rapid la provocările apărute şi pentru a restabili în timpul cel mai scurt alimentarea cu energie electrică şi gaze a gospodăriilor. Vestea bună este că, la această oră, nu avem probleme de funcţionare a sistemului, nici la nivelul reţelei de transport, nici la nivelul reţelelor de distribuţie, nici la nivelul marilor producători.”, a notat Burduja.

Potrivit acestuia, există câteva incidente şi deranjamente pe liniile de medie şi de joasă tensiune, în limitele unei zile obişnuite de lucru. „Monitorizăm situaţia prin comandamente constituite la nivelul fiecărei entităţi. Ne pregătim în mod special pentru provocările care vor apărea din nou, din păcate, în zona Galaţi. Electrica (DEER) a luat măsuri speciale pentru protejarea staţiei de la Pechea, care a mai fost afectată şi la precedentele inundaţii.”, a adăugat şeful de la Energie.

Ministrul Energiei a precizat că, în această seară, la ora 21:00, a convocat un nou comandament energetic.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button