Societate

Microbuze electrice pentru școlile din Gorj. Care sunt localitățile care vor avea prioritate

Consiliul Județean Gorj a obținut o finanțare de circa 37 de milioane de lei pentru achiziționarea de microbuze electrice necesare unităților de învățământ din județ.

Vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Dorin Tașcău, a semnat, în urmă cu două săptămâni, contractul de finanțare. Banii pentru achiziționarea a 27 de microbuze electrice vor fi alocați prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Prioritate vor avea localitățile care au sau urmează să realizeze și stații de încărcare a mașinilor electrice. “Am fost, acum două săptămâni, la București și, în prezența primului ministru și al ministrului Educației și al Fondurilor Europene, am semnat contractul pentru alocarea de microbuze electrice pentru școlile din județul Gorj. E un proiect, dacă nu mă înșel eu, undeva la 37 de milioane de lei, cu o contribuție proprie a Consiliului Județean, undeva la 7 milioane și jumătate. Am solicitat Inspectoratului Școlar Județean o serie de date în baza cărora s-a făcut un clasament pe comune. În funcție de acest clasament vor fi alocate microbuzele pe care le cumpărăm. Noi am estimat că vor fi 27, dar dacă în urma licitației care urmează să se desfășoare vom obține un preț mai mic decât cel estimat de noi numărul, ar putea să crească. Pe de altă parte, atunci când le vom repartiza, vom ține cont foarte clar de comunele care au stație de încărcare electrică sau care au dat proiect prin consiliul local pentru a achiziționa astfel de stații electrice. Doar s-a aprobat finanțarea. Acum e o echipă de proiect în cadrul Consiliului Județean, chiar am discutat săptămâna trecută cu întreaga echipă pentru a demara procedurile. Trebuie să fim foarte atenți, că nu trebuie să punem carul înaintea boilor. Nu luăm microbuze electrice și nu avem stații de încărcare. Am trimis notificări către primăriile care sunt potențiale beneficiare de astfel de microbuze să-și rezolve această problemă”, spune Dorin Tașcău.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button