Îndrăgita interpretă de muzică populară din Târgu Jiu, Roberta Crintea, a publicat în urmă cu puțin timp un mesaj pe contul personal de socializaare care a atras zeci de aprecieri din partea publicului său.
Artista le-a transmis fanilor săi că s-a săturat să fie un om bun și perfect și că își dorește să se miște liber, să își asume eșecuri și să greșească.
„De curând am simțit că nu îmi mai doresc să fiu un om bun.
Nu mă mai interesează bunătate și perfecțiune.
Pentru că asta m-a ținut în tensiune și anxietate toată viața.
Am vrut să fiu buna și din acest motiv am trăit într-o continuă stare de alertă.
Mereu cu teamă să nu greșesc, să nu mă fac de râs, să nu fie altcineva mai bun decât mine, să nu afle lumea că nu am “all the shit together” și tot așa.
Nu mai vreau să fiu un om bun bun.
Pentru că nu sunt. Si n-am fost niciodată. Am avut dintotdeauna și încă am o grămadă de lucruri nerezolvate. Sunt în procesul ăsta numit viață în care trăiesc, învăț, fac greșeli, le repar, uit ce am învățat, greșesc din nou, repar iar, apoi am din nou alte scăpări. Printre timp mai fac și ceva lucruri bune dar apoi îmi scapă iar ceva din mână și tot așa.
Mi-a dat seama de curând că vreau să renunț la acest obiectiv – de a fi un om bun. Și renunț. Și mă simt eliberata.
Da, nu mai vreau să fiu un om bun. Vreau să fiu un om real. Asta nu înseamnă că renunț la principiile și valorile mele ci dimpotrivă. Vreau doar să-mi permit să greșesc și să mă arăt așa cum sunt – cu bune și cu rele.
Obiectivul ăsta de a fi om bun, îl am cel mai probabil de la bunica mea și de la religia ortodoxă în care am crescut și în care m-am format acolo la mine la țară.
Țin minte sfatul bunicii mele, țin minte vocea ei când de spunea (mie și fratelui meu) “Să fiți buni, mamă” “Să fiți buni!”. Am auzit sfatul ăsta de sute de ori. Într-adevăr,bunica mea a fost într-adevăr o persoană bună. Cu oricine am vorbit despre ea, am auzit numai de bine. O femeie care nu a deranjat pe nimeni, care nu a făcut greșeli, care și-a văzut întotdeauna de treaba ei, care a încercat să ajute pe unde a putut, care nu a cerut aproape deloc sprijin și s-a descurcat cum a putut,
O femeie minunată și bună, care a făcut numai bine, a lăsat de la ea, a înghițit, a reprimat, s-a ferit de probleme, a vrut să fie un om bun și a fost un om bun până în ziua în care a luat -o Dumnezeu
Când vreau să fiu buna (să fiu perfecta, să nu fac greșeli) mă mișc prin viață timorata, atenta peste măsură.
Nu mă mișc libera, de teamă să nu dau pe jos vreun bibelou.
Când vreau să fiu om bun mă mișc prin viață cu mișcări controlate și seci, cu grijă, aproape înțepenita
Înghețata,timorata,ținuta în chingi de propriul standard de bunătate. Și speriata de latura mea sălbatică, nerușinată, încrezătoare, curajoasă. Speriata de viață, de lume, de greșeală, de posibilitate de a fi rău sau imperfect. Speriata.
Când timp am vrut să fiu un om bun m-am temut de greșelile mele și am încercat să le ascund pentru că nu se potriveau cu identitatea spre care aspiram.
Acum vreau să greșesc, pentru că acum vreau să trăiesc și una fără alta nu se poate.
Vreau să mă mișc liber, mai liber ,să-mi asum niște eșecuri, să mă bucur de niște succese, să mă arăt așa cum sunt cu bune cu rele, să greșesc și să repar.
Vreau să greșesc și să repar. Să greșesc și să îmi cer iertare. Să greșesc și să îmi asum responsabilitatea. Așa vreau să trăiesc. În mișcare.
Mi-am dat seama că atunci când am vrut neapărat să fiu bun mi-a fost tare greu să îmi cer scuze și să repar. Pentru că nu aveam ce.
Acum pentru mine perfect = înțepenit, blocat, fals, controlling, ultra-conștient de sine. Fuck it. Vreau ceva real.
Și schimb ceva. Nu mai muncesc să previn greșeli care oricum sunt inevitabile. În schimb îmi dezvolt capacitatea de a le repara și a merge mai departe. Nu mai muncesc să acopăr greșeli ci învăț să mi le asum, să îmi cer iertare și să mă port prin viață așa cum sunt de fapt – un om. Nu bun. Real. Nu bun. Liber”, a scris Roberta Crintea pe Facebook.
