News
Mărțișoare oferite șoferițelor de 1 Martie, în Târgu Jiu
Astăzi, 1 Martie, polițiștii rutieri din cadrul IPJ Gorj, alături de reprezentanți ai Registrului Auto Român (RAR), au marcat începutul primăverii într-un mod special. Începând cu ora 10:45, aceștia au oferit mărțișoare și lalele conducătoarelor auto aflate în trafic, în zona străzii Traian din Târgu Jiu.
Gestul simbolic a fost apreciat de șoferițe, care au primit cu zâmbetul pe buze mărțișoarele oferite de polițiști. Acțiunea a avut scopul de a aduce o notă de bucurie și căldură în prima zi de primăvară.