News

Mămicile ar putea să iasă la pensie mai repede

Mai mulţi parlamentari de la PNL au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea iesi la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut. Astfel, femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare astfel: pentru un copil - cu un an, pentru doi copii - cu un an şi şase luni, pentru trei copii - cu doi ani, pentru patru copii - cu doi ani şi şase luni, pentru cinci copii - cu trei ani, iar pentru şase copii sau mai mulţi - cu trei ani şi şase luni.


Conform iniţiativei legislative a liberalilor, femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare astfel:

pentru un copil – cu un an, pentru doi copii – cu un an şi şase luni, pentru trei copii – cu doi ani, pentru patru copii – cu doi ani şi şase luni, pentru cinci copii – cu trei ani, iar pentru şase copii sau mai mulţi – cu trei ani şi şase luni.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button