Macabru: bărbat găsit mort în cupa unui excavator
Bărbatul de 65 de ani, care nu avea adăpost, a fost găsit decedat în excavatorul descuiat, unde s-ar fi adăpostit pentru a dormi. Încă nu se cunosc circumstanțele exacte ale morții sale. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și efectuează investigații pentru a stabili ce s-a întâmplat.
„Polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul ca în interiorul unui excavator parcat pe marginea părții carosabile, în Dumbrăvița, la ieșire în spre A1, se afla o persoană posibil decedată. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat ca cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat în vârsta de 65 de ani, fără adăpost. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpa”, au precizat reprezentanții IPJ Timiș.