News

Primar reținut de DIICOT, în această seară

După ore bune de audieri, la sediul DIICOT Giurgiu, procurorii au dispus, în această seară, reținerea pentru 24 de ore a lui Silviu Cazacu, primarul comunei Izvoarele, din judeţul Giurgiu.

Capetele de acuzare din dosarul deschis de DIICOT sunt extrem de grave: pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor și influențarea declarațiilor.

De altfel, săptămâna trecută pe numele lui Silviu Cazacu fusese emis un ordin de protecție valabil 6 luni de zile, după ce bărbatul ar fi trimis poze indecente unei minore de 13 ani.

Edilul va ajunge mâine, în fața instanței de judecată cu măsuri procedurale.

Vineri seară, Silviu Cazacu a anunțat live pe facebook-ul personal, că s-a autosuspendat din toate funcțiile deținute în Partidul Național Liberal până la finalizarea cercetărilor, pentru a nu afecta imaginea partidului.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button