Lovitură înainte de sărbătorile de iarnă. Alimentele au ajuns la cel mai ridicat preț din ultimul an
La nivel mondial, alimentele au ajuns la cel mai ridicat preț din ultimele 18 luni, avertizează Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură. FAO susține că indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut în luna octombrie, ajungând la cel mai ridicat nivel din aprilie 2023 până în prezent, pe fondul majorării cotaţiilor la uleiuri vegetale.
În fiecare lună, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură publică propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.
Luna trecută, acest indice s-a situat la o medie de 127,4 puncte, în creştere de la nivelul de 124,9 puncte înregistrat în septembrie şi cu 5,5% mai mult decât valoarea din perioada similară a anului trecut.
În octombrie au crescut toate cotaţiile, cu excepţia cărnii, iar preţul uleiurilor vegetale a urcat cu peste 7%, pe fondul temerilor privind producţia de ulei de palmier, a constatat FAO.