Femeie de 64 de ani din Târgu Cărbunești, prinsă cu zeci de produse contrafăcute în casă!
În continuarea cercetărilor ce se efectuează într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de produse purtând mărci identice sau similare cu o marca înregistrată pentru produse identice sau similare, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești au pus in executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința unei femei, de 64 de ani, din localitate, bănuită de săvârșirea unor astfel de fapte.
În urma activităților desfășurate au fost identificate și indisponibilizare 75 de produse (articole vestimentare și încălțăminte), purtând mărci notorii, susceptibile a fi contrafăcute, prejudiciul cauzat fiind de apriximativ 25.000 de lei.
Pe toată durata cercetărilor, persoana în cauză beneficiază de prezumția de nevinovăție.