LIDER din CE Oltenia: Ne punem speranța în judecători
Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, speră ca instanțele de judecată că oblige Casa de Pensii Gorj să dea decizii de pensionare în baza Legii nr.197/2021.
Casa de Pensii Hunedoara a emis deja primele decizii de pensionare pe Legea nr. 197/2021. Un angajat de la Termocentrala Mintia a primit o pensie de 6700 de lei brut. Potrivit unor calcule, cuantumul este mai mare cu 2000 de lei față de o pensie obținută de un angajat al Complexului Energetic Oltenia, pe legea nr. 74/2022. Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari spune că Legea PSD de reducere a vârstei de pensionare în minerit și energie a fost o găselniță. Manu Tomescu anunță că va continua protestele pentru aplicarea legii promovate de deputatul USR Radu Miruță. “Noua găselniță pe Legea 74 nu face altceva decât să dea foarte puțin din ceea ce prevede Legea 197, inclusiv calculul punctajului de pensie, care se împarte fragmentat pe această găselniță și asta îi dezavantajează pe minerii și energeticienii care ies pe această lege, pentru că ies cu pensii mult mai mici, față de cum ar fi ieșit, dacă legea 197 ar fi fost aplicată. Dar ce putem face? Sunt voci inclusiv din rândul sindicaliștilor, care spun că pensiile sunt mari în minerit și energie. Nu știu de ce li se pare așa, pentru că eu spun că pensiile cu care ies acești oameni sunt la limita supraviețuirii, numai dacă luăm în calcul că minerii și energeticienii ies cu afecțiuni grave de sănătate, atunci când sunt pensionați și jumate din acești bani se duc pe medicamente. Sindicatul Energia Rovinari a făcut recurs la Curtea de Apel Craiova și vom vedea, acolo, cum vor judeca judecătorii, însă eu vă spun sincer că noi ne punem speranța în judecătorii din alte județe și nu aici în Oltenia, pentru că aici judecă împotriva noastră, a muncitorilor, pentru că am văzut că acolo se judecă corect. Asta ne-a și arătat faptul că 200 și ceva de procese la Hunedoara, pe Legea 197 toate s-au câștigat, înseamnă că acei judecători nu primesc comandă politică și judecă în spiritul legii. Apoi, vom face și noi o sesizare la forurile superioare din judecătorie pentru o practică unitară în ceea ce privește Legea 197. Continuăm protestele”, a conchis Manu Tomescu.