LIDER, despre restructurarea CE Oltenia: E o catastrofă, un genocid economic
Coordonatul Alternativei pentru Demnitate Națională Gorj, Nicolae Ivăniși, atrage atenția că planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia va aduce dezastrul economic și social în județul Gorj.
Nicolae Ivăniși spune că trebuie scos urgent din actele normative de închidere a mineritului, termenul de demolare a grupurilor energetice. Opinia liderului ADN Gorj e că cea mai bună soluție ar fi ca acestea să fie trecute, în cel mai rău caz, în rezervă. Nicolae Ivăniși afirmă că planul de restructurare a CE Oltenia trebuie renegociat, pentru că cel în forma actuală este o catastrofă pentru Gorj. “S-au cuplat mai mulți și văd că insistă pe demisia ministrului Energiei, care este vinovat pentru facturile mari la energie pe care le plătim după ce a liberalizat piața. Mai grav, în ceea ce privește exploatarea energiei pe cărbune, văd că dumnealui o ține lângă și nu vrea să renegocieze planul de restructurare a CE Oltenia. Ăsta e un lucru foarte grav. Va urma sfârșitul independenței energetice a României. Singura soluție e să scoată din documentele de închidere a mineritului termenul de dezafectare. Să dărâmi, la acest moment, producția, trebuie să fii cel puțin nebun. Nici măcar conservare, nici asta nu e potrivit. Cred că în rezervă ar putea fi ținute grupuri, dar nu în 2026, așa cum vor ei. Este exclus. Cel puțin, grupul 5 care s-a modernizat trebuie dus până în 2030, de ce să-l închidă în 2026? Trebuie ajustat planul. Ce și-au asumat ei prin PNRR este o mare aberație. Trebuie renegociat și creați alți pași, în niciun caz ce și-au asumat ei, pentru că e o catastrofă și un genocid economic”, a conchis liderul AND Gorj.
“Pe Virgil Popescu îl țin grupuri de interese”
Nicolae Ivăniși acuză că Virgil Popescu este susținut pe funcția de ministru ca să facă jocurile viitorilor furnizori de energie. “Pe Virgil Popescu îl țin grupuri de interese din spatele dumnealui, viitorii furnizori ai energiei de pe piața din România. E limpede că, probabil, miza este atât de mare și se joacă la un alt nivel. Iohannis și Ciucă sunt depășiți total de situație. Sunt lipsiți de atitudine. La un moment dat, înțeleg că omul nu a stabilit fenomenul, dar la această oră, când deja este viral și a propagat cu adevărat realitatea, premierul țării trebuie să ia măsuri, să se impună. Nu a știut până acum, să presupunem, sau a fost mințit, dar a avut timpul necesar să afle care e situația. Dacă sunt de bună credință consilierii dumnealui și nu cumva sunt niște pioni puși în jurul dumnealui să-l intoxice, a avut timpul necesar să vadă situația reală”, a conchis Nicolae Ivăniși.