Lecție de siguranță rutieră de la polițiștii gorjeni pentru cei mici, în Parcul Central din Târgu Jiu
Pentru că siguranța copiilor este o prioritate, astăzi, 21 iulie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au fost în mijlocul copiilor aflați în Parcul Central din municipiul Târgu-Jiu, prilej cu care au purtat discuții interactive cu cei mici, vizând educația rutieră.
Inițial, polițiștii rutieri le-au prezentat copiilor semnificația indicatoarelor rutiere, după care, aceștia au pus în practică, printr-un joc, principalele reguli ce trebuie respectate de pietoni. Vizita oamenilor în uniformă i-a încântat pe cei mici, care nu au ezitat să le adreseze acestora o mulțime de întrebări.
De asemenea, alături de polițiști, copiii au explorat laboratorul mobil aflat în dotarea Serviciului Rutier.
Activități similare vor fi desfășurate de polițiști pe tot parcursul vacanței de vară, scopul acestora fiind acela de a-i informa pe cei mici încă de la o vârstă fragedă, în vederea formării unui comportament responsabil, preventiv.