Societate

Veste bună pentru UM Sadu. Ce se întâmplă cu activitatea fabricii

Veste bună pentru angajații Uzinei Mecanice Sadu. A ajuns activitatea direcționată de ministrul Economiei, Radu Miruță.

Angajații Uzinei Mecanice Sadu vor avea o activitatea suplimentară. Mai exact, vor trebui să demonteze muniție care a fost în depozitele MAI și MApN ani de zile. Valoarea contractului este de aproximativ 800 de mii de euro, potrivit ministrului Economiei, Radu Miruță.

 “Este o veste bună pentru Uzina Mecanică Sadu, unde am reușit să direcționez o activitate front de lucru în anumite condiții, în valoare de aproximativ 800.000 de euro. Oamenii de la Sadu vor avea, în perioada următoare, un volum suplimentar de muncă, ceea ce este benefic pentru menținerea activității desfășurate acolo. La Sadu, activitatea a fost afectată anterior de un management pasiv. S-a invocat lipsa tablei, iar eu am încercat să deblochez situația, chiar dacă nu am autoritatea să decid cum un producător de tablă trebuie să livreze materialul. Însă ceea ce se întâmplă la Sadu se întâmplă și în alte locuri din lume: dacă alții găsesc modalități să cumpere tablă, iar Sadu are bani, nu există motiv să nu se poată desfășura activitatea. Am auzit că „sunt în blocaj” sau „nu avem materie primă”, dar banii există. Acum, am adus un volum important de muncă prin demontarea muniției existente în România, operațiune ce trebuie făcută periodic în depozitele MAPN și MAI. Pentru asta există fonduri alocate și s-a decis ca această muncă să se desfășoare la Sadu.

Aproximativ suma plătită este calculată în funcție de numărul și calibru cartușelor demontate. În ceea ce privește tabla, eu nu pot forța o companie să desfășoare relații comerciale, pot doar să observ ce se întâmplă: Sadu are bani, dar activitatea nu se desfășoară conform potențialului”, a precizat ministrul.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button