
Durere și lacrimi la Târgu Jiu, acolo unde amintirea unui medic iubit de pacienți și colegi rămâne vie, chiar și la un an după dispariția sa fulgerătoare. Medicul de la UPU Târgu Jiu, Ramona Oprea care s-a stins din viață în luna septembrie 2024, la doar 48 de ani, ar fi trebuit astăzi să împlinească 50 de ani.
În loc de urări și zâmbete, cei care au cunoscut-o i-au aprins o lumânare și i-au rostit numele cu lacrimi în ochi. Un mesaj cutremurător a fost publicat pe rețelele de socializare de buna sa prietenă, interpreta de muzică populară Andreea Andrei, din Runcu, care a transmis un omagiu plin de durere și dor.
„Tare aș fi vrut ca astăzi să vin la tine cu o sticlă de șampanie, să petrecem cum făceam de fiecare dată…
Am venit să-ți aprind o candelă și să îți spun că nu te voi uita niciodată și nimeni pe lumea asta nu îți va lua locul în inima mea. Te voi iubi infinit, Dumnezeu să-ți odihnească sufletul ăla bun în pace!”
Moartea medicului, produsă în luna septembrie 2024, a șocat comunitatea medicală și nu numai.





