News

Jaf în casa unui fost ministru al Apărării!

Un bărbat din Alba, aflat în arest preventiv, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unui cumul de infracţiuni, acesta fiind acuzat, printre altele, că ar fi sustras dintr-o locuinţă din Alba Iulia un încărcător marca Glock, o machetă de pistol şi mai multe plachete, medalii şi distincţii din perioada în care Teodor Atanasiu ocupa funcţia de ministru al Apărării.

Bărbatul, care în 2020 a transmis un mesaj de ameninţare cu moartea la adresa lui Raed Arafat, a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, distrugere, opt infracţiuni de ultraj, ameninţare, incitare la violenţă, ură şi discriminare şi ameninţarea săvârşită nemijlocit ori prin mijloace de comunicare directă contra unui medic, asistent medical, şofer de autosanitară, ambulanţier sau oricărui alt fel de personal din sistemul sanitar, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii.

Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în rechizitoriul întocmit în cauză s-a reţinut că, în perioada decembrie 2022 – ianuarie 2023, inculpatul a distrus prin ardere, şi nu numai, mai multe bunuri ce se aflau într-un imobil pe care îl închiriase în Alba Iulia, cum ar fi tablouri, o bibliotecă din lemn, mai multe cărţi, o centrală pe gaze naturale, mobilier.

De asemenea, a cauzat distrugeri la nivelul aceluiaşi imobil prin ardere, desenare şi scrijelire, cauzând astfel, potrivit sursei citate, un prejudiciu în cuantum de 134.325 de lei.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button