Jador și-a găsit mașina vandalizată
Jador, unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți din România, a avut parte de o întâmplare neplăcută. Artistul a dezvăluit în mediul online că și-a găsit mașina cu cauciucurile tăiate. Acesta a spus că este de-a dreptul șocat și că nu are cuvinte pentru a descrie ceea ce simte. Mai mult, cântărețul a subliniat faptul că tot ce a realizat până în prezent a fost prin intermediul muncii sale și că dorința lui cea mai mare a fost să-și vadă fanii fericiți.
Cu toate că nu știe identitatea celor care i-au tăiat cauciucurile, artistul speră ca făptașii să fie găsiți, deoarece în zona respectivă există camere de supraveghere.
Jador a mărturisit și că nu este pentru prima dată când cineva îi vandalizează mașina și că acum a apelat la ajutorul autorităților pentru a-i găsi pe vinovați.
„Pur și simplu nu știu cum să reacționez. Au băgat cuțitul, acesta este cauciuc de vară, nu am avut de iarnă. Dacă am câștigat ceva vreodată în viața mea, am câștigat pentru că am muncit. Nu am dat nimănui în cap, nu am dus în viața mea fete la treabă, nu am făcut rău nimănui ca să câștig eu bani, doar am cântat și am făcut lumea fericită. A devenit lumea rea, pur și simplu nu am cuvinte. Eu v-am iertat, dar aveți grijă că pe mine mă iubește Dumnezeu foarte mult și Dumnezeu pedepsește.
Eu vă iert, oricine ați fi, și dacă aflu cine sunteți. Oricum sunt camere și voi afla, nu am ce să vă fac, nici nu vă pun să plătiți, probabil sunteți invidioși pe viața mea. Stau, așteptând poliția, pentru că vreau să văd cine e. Nu este prima oară când mi se taie cauciucurile, este a treia oară. Munciți dacă vreți bani, nu mai fiți invidioși pe alții. Oricum aflu cine sunteți, dar vreau doar să fac public și să vă fac celebri. Să știe oamenii și prietenii voștri, oricine ați fi, ce fel de oameni sunteți”, a spus Jador, într-un videoclip publicat pe contul său de TikTok.