News

Întrebarea momentului: De ce Loganul are roata blocată, iar bolidul de lux nu?

Blocarea roților mașinilor parcate neregulamentar a fost mereu un subiect controversat, stârnind de multe ori indignarea șoferilor, dar și a pietonilor.


Întotdeauna a existat un subiect care a stârnit discuții controvesate în rândul șoferilor. De cele mai multe ori, șoferii și nu numai, susțin că blocarea roților se face preferențial, în funcție de cine ar putea fii șoferii care parchează neregulamentar și ce fel de mașini conduc.

O imagine care, la prima vedere, pare să confirme această teorie a fost surprinsă în Ploiești. Însă, potrivit reprezentanților SGU Ploiești, lucrurile stau diferit. În imagine au fost suprinse două mașini parcate una lângă alta: o Dacia Logan și un Range Rover. Dintre cele două mașini, doar Loganul avea roata blocată.

SGU Ploiești a explicat situația, dezmințind astfel, în acest caz, mitul blocării preferențiale a mașinilor.

“În conformitate cu semnificația indicatorului rutier, angajații societății pot bloca autovehiculele parcate după indicatorul respectiv, pornind din dreptul acestuia. Indicatorul rutier din imagine nu este însoțit de plăcuța adițională de confirmare a zonei de acțiune a acestuia, atât în fața cât și în spatele său.

Așadar, în cazul de față, sunt considerate autovehicule parcate neregulamentar doar cele aflate după indicator, pornind din dreptul acestuia.

Pe cale de consecință, mașina indicată în textul sesizării cititorului dvs este parcată corespunzător.

Mașinile parcate în fața indicatorului pot fi sancționate numai de reprezentanții poliției, în cazul în care aceștia consideră că acest lucru este necesar”, au precizat pentru sursa citată reprezentanții SGU Ploiești, societate în atribuțiile căreia intră blocarea și ridicarea mașinilor parcate neregulamentar.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button