News

Ce substanțe au fost găsite în corpul șoferului de 17 ani care l-a ucis pe băiețelul unei femei din Gorj

Sunt noi detalii legate de tragicul incident din parcarea unui parc din Pantelimon, acolo un băiețel de doar 9 ani a fost ucis, iar sora lui a ajuns în stare gravă, la spital. Mama copiilor este de loc din comuna Alimpești, județul Gorj.

Au apărut primele rezultate ale analizelor medicale și, potrivit acestora, adolescentul de 17 ani, care se afla la volan, consumase substanțe periculoase. Potrivit raportului medical, s-ar fi găsit heliu și azot, două substanțe pe care le-ar fi inhalat înainte de a urca la volan. De cele mai multe ori, astfel de substanțe sunt vândute și ca droguri.

Adolescentul de 17 ani a mărturisit în fața anchetatorilor că și-a pierdut cunoștința, pentru scurt moment, după ce a avut loc incidentul.

Avocatul Bogdan Bărbuceanu a oferit o serie de explicații. Rezultatele expertizelor medicale ar putea să aducă o schimbare asupra anchetei penale. În urma expertizei tehnice auto, experții vor stabili dinamica producerii accidentului din Pantelimon. Pe de altă parte, șoferul de 17 ani, care a accidentat mortal un băiat de 9 ani și a mutilat-o pe sora lui, în vârstă de 7 ani, „a încercat oarecum să producă o altă realitate decât cea faptică și juridică, așa cum reiese din probele administrate”.

Tânărul de 19 ani (care se afla lângă minorul de 17 ani, în mașină) se află sub control judiciar. Șoferul de 17 ani este arestat preventiv pentru 30 de zile.

„Expertiza medico-legală va stabili starea de infirmitate suferită de fetița minoră, iar cea toxicologică va stabili dacă inculpatul a fost sau nu sub influența unor substanțe psihoactive.

Cei doi au declarat că în urmă cu 24 de ore față de producerea accidentului ar fi consumat aceste substanțe, un balon, e o practică, înțeleg că ar conține azot și heliu. în măsura în care vor fi identificate aceste substanțe, urmează ca expertul să ne comunice dacă ele au un caracter psihoactiv, dacă sunt interzise, dacă produc astfel de stări care să îl facă incompatibil cu a conduce un autoturism”, a spus avocatul pentru Antena 3 CNN.

Sursa: cancan.ro

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button