NewsȘtiri

Înșelătorie pe Facebook! Ce a decis Judecătoria Târgu Jiu


Incredibil cât de ușor a fost păcălită o gorjeancă. Femeia a văzut pe facebook un anunț al unei bucureștence, care vindea cu 700 de lei o brățară de aur de cinci grame. A luat legătura cu ea, i-a trimis banii, dar nu a primit nimic în schimb.

Văzând că bucureșteanca refuză să îi restituie banii, i-a făcut plângere penală pentru înșelăciune. “În fapt, inculpata, în perioada iulie-august 2020, a indus-o în eroare pe persoana vătămată, în sensul că prin intermediul platformei Marketplace a menţionat în mod nereal că are de vânzare o brăţară de aur de 5 g în schimbul sumei de 700 de lei,în scopul dobândirii în mod injust a sumei respective, cauzând astfel persoanei vătămate un prejudiciu de 700 de lei”, se arată în documentul de la instanță.

În timpul cercetării penale, escroaca a înapoiat banii. Fiind la prima încălcare a legii, Judecătoria Târgu Jiu a decis pe 15 decembrie să renunțe la aplicarea unei pedepse. În schimb, bucureșteanca va suporta cheltuielile judiciare, care se ridică la 4.200 de lei.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button