Taxa de gunoi de la Lelești, anulată de instanța de judecată
Un consilier local din Lelești a aplaudat ieri victoria, la fond, a Instituției Prefectului Județului Gorj împotriva unei hotărâri abuzive a Consiliului Local. Este vorba despre hotărârea care stipula o taxă de gunoi impusă locuitorilor din Lelești, fără respectarea prevederilor legii. Instituția Prefectului a atacat hotărârea în instanță și a avut câștig de cauză, demonstrând că cele spuse de Silviu Popeangă, ales local la Lelești au fost adevărate.
„Încă o victorie, dar bătălia continuă! Azi(n.r. marți), Tribunalul Gorj mi-a dat dreptate și a anulat hotărârea consiliului local prin care creștea taxa la salubrizare. Probabil o să facă recurs să o mai lungească. Cealaltă hotărâre care a fost dată ulterior, și care are același conținut, va fi atacată săptămâna aceasta de către mine. V-am spus sa nu plătiți gunoiul pe anul 2022 pentru că aceste hotărâri sunt ilegale”, a transmis Popeangă.
Acesta i-a avertizat pe consilieri că vor plăti din buzunar pentru greșeală primarului care a inițiat două proiecte de lege cu același conținut, ignorând total legalitatea acestor hotărâri, totul fiind în detrimentul comunității. Vorbim de un abuz în serviciu cras al primarului Turcilă la care au accesat și aleșii locali.
„După finalizarea proceselor vă aștept și pe aia care ați plătit aceasta taxă și cei care nu au platit să îi dam în judecată să plătească pentru aceasta măgărie”, le-a transmis Popeangă cetățenilor prejudiciați de autoritatea locală.