Societate

Începe „Rovinari OPEN Festival”. Se vor strânge bani pentru copiii cu autism

Autoritățile locale organizează, în perioada 6-7 iunie, prima ediție a „Rovinari OPEN Festival”.

„Rovinari OPEN Festival” va avea loc, joi și vineri, pe platoul Casei de Cultură.

Pe scenă vor urca, timp de două zile, artiști îndrăgiţi de public, cap de afiș fiind Andra.

Festivalul va fi deschis, joi seara, cu concerte oferite de Leo de la Roșiori și formația Triton. Primarul Robert Filip anunță că, până la toamnă, vor fi organizate evenimente săptămânal la Rovinari.

Edilul afirmă că toate evenimente care vor avea loc în orașul Rovinari de acum înainte vor fi însoțite și de acțiuni caritabile.

La concertul de joi se vor strange donații pentru sprijinirea copiilor cu autism.

“Ne-am dorit să dăm startul evenimentelor, după cum spuneam acum un an, în momentul în care noi finalizăm toate aceste lucrări, dăm drumul la evenimente care vor avea loc săptămânal la Rovinari. Acesta este startul. Joi, îl avem pe Leo de la Roșiori și pe formația Triton, iar vineri îl avem pe Rareș și pe Andra. Ulterior, ne-am dori să legăm treaba asta și să inaugurăm ștrandul, suntem la 80%, astăzi, cu lucrările. Dacă nu, în maxim 15 iunie, vom inaugura și ștrandul și, atunci, toată zona noastră va fi o zonă vie, plină de energie, de evenimente diferite, de aici până la sfârșitul toamnei, câte 3 evenimente în fiecare weekend.

Vor fi spectacole diferite, vom avea teatru, stand-up, muzică, pentru ca oamenii trebuie să vadă un concept diferit. Suntem într-o colaborare cu distribuitorii de la sucuri și de la bere, care vin și contribuție la acest eveniment. Încercăm să facem rost și de bani. În sensul de a face aceste evenimente. După care, vom încerca să atragem firmele investitorilor din oraș, ca și ei să pună umărul la această construcție ca oamenii din Rovinari și din județ să vină și vadă că se poate un altfel de concept în care prețurile să fie accesibile pentru toată lumea prin care să ai cum să-ți petreci timpul liber”, spune Robert Filip.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button