Trei ore de negocieri la Prefectura Gorj

Astăzi, 14 august 2025, la sediul Instituției Prefectului Județului Gorj, prefectul Șerban Predescu a convocat reprezentanții UAT Bumbești Jiu, ai firmelor implicate în exploatarea granitului, precum și reprezentanți ai Gărzii de Mediu Gorj și ai Agenției pentru Protecția Mediului Gorj. Scopul întâlnirii a fost identificarea unor soluții tehnice pentru combaterea poluării fonice și a prafului care afectează cetățenii din localitatea Pleșa, parte a orașului Bumbești Jiu.
După trei ore de discuții, s-a ajuns la un plan comun ce presupune realizarea unei rute de transport alternativ pentru accesul în cariere, pentru a evita zona locuită din proximitate. De asemenea, s-a stabilit montarea unor panouri de protecție împotriva zgomotului și asigurarea umectării permanente a drumului printr-o instalație specială.





